Stiu ca ar fi trebuit sa facem asta acum mult timp, mai precis atunci cand acest blog a luat nastere ca o mare realizare a catorva creiere stoarse de inspiratie. Dar cum niciodata nu este prea tarziu, iata o scurta prezentare a persoanelor care tot semneaza fiecare post.
Paula – emptynhallow
Otilia – wish of luck
Georgiana – drop of ink
Diana – dream
Irina – Ash
Maria – nomad letters
by drop of ink
Urmand modelul oferit de Otilia m-am gandit sa debutez (desi sunt membra recunosc rosind ca nu am publicat nimic pana acum) tot prin poze.
Poza o puteti intalni si pe contul de deviantart al Georgianei :D..
by emptynhallow
Dupa lungi si fierbinti rugaminti m-am decis sa postez cateva din cele mai apreciate poze de pe contul meu de deviantart chiar aici, pe acest blog. Sper ca le veti aprecia si voi 😀
cup of love
let me blow in the wind
By wish of luck
Ce poate sa fie mai frumos decat o carte care vorbeste despre viata adevarata: cu avocati care iti iau si ultima centima,cu o Europa aproape contopita cu Chicago,amante frumoase,averi pierdute,recastigate,neveste frustrate si morti foarte prezenti in realitate.O lectie de „orice se poate intampla”,spusa intr-o maniera interesant de monotona,care nu te mai lasa sa-i dai drumul si care-ti aminteste din pagina in pagina ca si maine ti se poate itampla sa cazi pe partea cealalta (sa mori,mai exact).Curajul sa povestesti despre o viata moderna,luxoasa,ca mai apoi sa faci tandari acest tip de viata mi s-a parut sublim.Aici totul se intrepatrunde gonind prin Ritz-ul din Paris,Lisabona si Londra,pensionul din Almeira si cele mai luxoase restaurante din Chicago.Eu zic sa va apucati de ea si mai ales s-o gustati,bucatica cu bucatica.
„Marele Inchizitor al lui Dostoievski ,care a spus: „Omenirea e fragila,nu are paine,nu poate face fata libertatii,in schimb simte nevoia de miracole,de mistere si de autoritate.”Dar o predispozitie naturala spre sentimentul de vid si spre panica inseamna ceva si mai rau.Mult mai rau.Inseamna,in realitate,ca fapturile omenesti sunt anormale”
„Noas’opt la suta din viata e un cosmar,si crezi ca am de gand sa-l rotunjesc pana la suta la suta?”
„Gandirea,puterea de a gandi si de a cunoaste, este o sursa de libertate.Gandirea face sa devina evidenta existanta spiritului.Trupul fizic este un agent al spiritului si oglinda sa.Este un motor si totodata o reflectie a spiritului.”
„Cand un batran isi imbraca amandoi ciorapii pe acelasi picior si se scapa pe el in cada,cred ca i-a sunat ceasul.”
by nomad letters
patetismul post B (belic,B-uri luati-o cum vreti) isi face simtita prezenta.respectivul regret ca totul a trecut:si emotie si invatat si au trecut si multele cafele.poate un examen ca toate celelalte.si a fost si Goethe (ZD pt.avizati),a fost Delf,va fi Celi (italiana) si e simplu acum sa ma uit si sa zic „It’s worth it”.
gata cu tanguielile postbelice,un adevarat razboi sa inteleg fiecare cuvant din ce zicea frantuzoaica aia,dar fu bun.fu fun.waiting cu nerabdare rezultatele,care poate o sa fie pe masura efortului depus.
by nomad letters
m-am facut azi mare.17 infiniti/infinite/infinituri.orice plural imi da mie in cap.azi pot tot.(mai putin sa scap de teza de la geografie de maine)
imbatranesc.frumos.
azi/de fapt azi noapte la 12 au fost 17 trandafiri galbeni.evident divini.
azi fericire.sublim.dorinta.putere.neliniste.speranta.stress.examene.lichior.flori.flori.flori.indoiala.putere.rasarit.curaj.amanunt.succes.somn.avutie.soc.stralucire.curaj.putere.fericire.
a fost azi.repetat,fascinant,fermecator,plin de surprize de nadejde de viata.
azi pot orice!
azi nam timp sa ma gandesc ca poate mor maine.o sa ma gandesc poimaine,pentru ca maine sigur traiesc.(lege in principiul perpetuum mobile)
iubesc.!
by nomad letters
Si s-a dus si Galmunu’ de anu asta cum s-a dus si ala de anu trecut..cum se duc toate-n viata.
Stau si fac marele bilant:o diploma de OUTSTANDING PERFORMANCE (ceea ce era evident de asteptat) si asta nu e o lauda, e o constatare pentru ca stiu cat am stat la research,cat am cautat cu ardoare si devotiune sa rastorn declaratiile delegatilor de la ECOSOC si cat m-am chinuit sa-i tin piept lui UK,care in final a recunoscut ca „She beats me up!”
A fost,s-a dus.Si pareri bune si neajunsuri…se dau de toate anu’ asta.
Fara sa devin patetica,fara sa ma dau mai sensibila decat as putea vreodata sa fiu am sa spun ca regret faptul ca am trecut ca rata prin apa.Eram mult prea ocupata sa ma plang de foame(inaintea pauzelor),de oboseala(care de multe ori m-a obligat sa o inving si sa iau cuvatul),de sictirul cu care multi erau tunati in timpul discutiilor si de cum imi statea bine/prost/foarte prost derrierul in nadragi….incat am ratat sa ma bucur ce adevaratul farmec al Galmunului.Clipa de gratie divina: cocotatu pe scena si intonarea imnului celui mai adevarat al tuturor teenagerilor din Ro. VAMA VECHE – 18 ANI.Bineinteles,extaz.
Mai apoi,ajungand acasa,meditand la semnificatiile subtile ale celebrarii ce tocmai se sfarsise,trag eu concluzia ca momentul e efemer..ca nu mai avem pic de inocenta si ca pasim in viata/liceu cu siguranta ca nimic nu mai poate fi corectat si ca realitatea e un tertip ca sa fim toti tratati ca niste rahati.
eh..si asa tot continuam si nici macar n-avem timp sa ne oprim in loc( si da! in cazul nostru poti sa te opresti si mergand,pentru ca „Sunt tanar,doamna,tanar!”).nu mai vrem/putem sa ne luam un ragaz sa vedem pe unde calcam.
Drum bun la calcat stramb..si ajuns cu nasul intr-o foarte bine asezata bucata de cacat!
M-am trezit deodata intr-o camera prafuita, cu miros de vechi si mobila mancata de carii. Nu stiu ce caut aici, intr-o lume pe care nu am faurit-o eu si in care nu-mi gasesc locul. Oare visez? Privesc in jurul meu si parca am calatorit in timp ca sa ajung aici, inapoi in medievalul sentimentelor. O oglinda acoperita de panza de paianjen imi construieste chipul. Dar nu sunt eu cea care se uita in acea oglinda. Eu par mica, imaginea pe care o vad e gigantica. Eu par inocenta, oglinda ma arata diabolica. Sigur visez. Fug din fata oglinzii…pentru ca ma sperie ceea ce ar putea sa-mi mai arate. Deodata imi apari in cale Tu, cel pe care credeam ca l-am pierdut. Ce ciudat… visul mi te arata diferit, ingerul meu cu aripi negre si zambet demonic… Mi-ai transformat inima intr-un bulgare de ceara si ai lasat-o sa se topeasca, arzand de dorul tau mai strasnic decat in flacarile Iadului… Mi-ai promis ca vei avea grija de ea… Si acum stai in fata mea, cu inima mea in pumni… Nu e topita…E de piatra. Dar eu visez. E visul meu. Si in vis e randul meu sa te chinui, sa-ti retez aripile, sa-ti tai rasuflarea… dupa care sa plec… Vrei sa nu, in visul meu ma iubesti. Ochii tai sclipesc doar pentru mine, imbratisarea ta ma incalzeste. Dar ma desprind din capcana iluziei si te gonesc. Pleaca inapoi in lumea ta si lasa-ma pe mine aici, in visul meu care din colorat a devenit alb-negru. Ma asez in fata oglinzii. Dar privesc in gol…
Tresar. Inapoi in realitate? Da. Am visat. Dar duc dorul sentimentului din vis… Ma asez pe un fotoliu si imi aduc genunchii inspre fata, prinzandu-i cu bratele. Si imi culc fata pe ei. Inchid ochii. Incerc sa visez. Visez ca ma iubesti… Ingerul meu cu aripi negre…si zambet demonic…
by Dream…
Azi plouă… îmi îngrop fața în mâini și îmi lipesc fruntea de fereastră. Vârfurile genelor încă mai poartă sărutarea ta caldă…
Am știut într-un fel sau altul că astăzi va ploua. Cerul s-a întunecat, este gri. Zâmbesc. Fac fraze de doi ani? Nu cred, cel puțin pentru mine nu e așa. Plouă, plouă… spală păcatele lumii. Deja e ceva biblic, iar eu nu mă simt în stare să aprofundez. Mă întorc lângă ibric. Aburii ceaiului se înalță ca într-o poveste cu zâne. Când eram mică aveam impresia că este un dans magic, sau că aburii vor întotdeauna să îmi comunice, să îmi spună ceva, iar eu nu înțelegeam. Eram neputincioasă. Litere în aburii de ceai… îmi încălzesc mâinile în jurul ceștii. O linguriță, două lingurițe de zahăr…
Mă întorc spre ploaie…într-un fel sau altul nu îmi displace vremea. Poate tu știi cel mai bine de ce. Spre seară va fi soare. Nu mint… pur și simplu știu. Mă ascund sub o frunză. Restul lumii s-a ascuns sub picăturile de ploaie. De ce plouă? Pentru că așa trebuie… nu îmi place! De ce plouă?? Pentru că cerul e trist și vrea să plângă… asta îmi place. Hai să… hai să visăm lumea noastră sub picăturile de ploaie, perfect rotunde, perfect intangibile. Nu vrei?
Pff.. orașul e ud. Nu știu de ce, dar nu îmi dă impresia că ar fi mai curat. Parcă e mai degrabă într-o stare de moleșeală, parcă aburi s-ar ridica din pământ și nu e deloc plăcut. Vreau să mergem undeva afară… pe o pajiște.. pe un câmp, să plouă, iar noi să fugim sub un copac înalt și bătrân din mijlocul câmpului, să ne aruncăm la rădăcina sa și să râdem. Îmi place cum râzi. Ne vom trage sufletul și vom aștepta. Ai părul ud! Râd… ești un alintat. Visăm sub frunzele stejarului în timp ce ploaia cade monotonă. E liniște. Ne ascultăm respirațiile sacadate și ne amuzăm.
Uf… era doar un vis. Bine ai revenit în orașul tău sinistru cu clădiri ude! Parcă ar fi murdare… e un gri murdar, nepotrivit. Nici ție nu ți-ar plăcea. E ca o capcană din care nu poți ieși decât pentru a lua o gură de aer. Pescăruși! Hai să ne transformăm în păsări… vom sta în ploaie, iar în spate ne vor crește aripi. Vom zbura la cer, departe de colivia asta. Nu te uita spre soare… oricum plouă. Prea mulți aburi de ceai?
Hai să fugim prin parc, pe străzile pline de bălți. Ne vom așeza pe o bancă de lemn. O să râdem. Tu vei scoate umbrela veche cu aromă de scorțișoară și o vei deschide. Te vei chinui un pic. Eu am să râd, și apoi vom sta sub umbrelă și vom privi restul lumii. Va fi liniște. Suntem uzi dar avem o umbrelă deschisă în cele din urmă. Ne privim, începem iar să râdem. Mă vei săruta? Nu! E un clișeu, prea clasic, prea desprins din filmele alb-negru. Doar suntem unici. În jurul nostru e o nebunie de verdeață, o nebunie de primăvară…
Hai să ne întindem în iarba verde. Dar mai întâi vreau să iasă soarele. Nu. și ăsta e un clișeu. Dar nu putem să îl refuzăm… hai să închidem ochii și să ne imaginăm că suntem la munte, pe o pajiște cu flori. O să privim roua prelinsă în abisul întunecat de raze al unei petale prinse în vârtejul unei flori. E o nebunie, nu? Hai să ne întoarcem cu fața spre cer și să cădem în Univers. Tot ce ne reține sunt firele de iarbă care ne gâdilă gâtul. Să închidem ochii, să visăm….
E gri… mă trezesc. Aburii de ceai nu se mai ridică de mult timp din ceașca mea aproape intactă. Ceaiul a încremenit. La fel și timpul… sau nu…
By Drop of Ink
Literatură 4.0 